| DESPRE PREGATIREA PROFESIONALĂ (I) |
| Scris de Liviu Crişan - Director-general - Editura şi tipografia BALCANIC - Timişoara |
| Luni, 01 Septembrie 2003 00:00 |
|
Învăţământul şi cultura sunt investiţii pe termen lung. Aceste două elemente ancorate în tradiţie au făcut şi vor face oricând diferenţierea între statele bogate şi cele sărace, între destinul mesianic pătrunzător şi destinul contemplativ-tolerant al unui popor. Cei care au avut potenţialul şi curajul de a investi pe termen lung nu au avut decât de câştigat. Ierarhizarea unui sistem social-economic pe principiul valorii intrinseci este, însă, un fenomen îndelungat cu rezultate puţin vizibile pe termen scurt.
Considerente de natură oarecum istorică au făcut ca la începutul mileniului trei, pe la noi, să coexiste în utilizare directă şi nemijlocită atât calculatorul cât si plugul de lemn. Societatea bulversată de tranziţia între două sisteme (aproximativ) diametral opuse a fost şi încă mai este într-o febrilă căutare de repere. În acest context, începând cu statul şi terminând cu ultimul întreprinzator, investiţiile pe termen lung nu au beneficiat de un teren foarte propice. Odată cu trecerea timpului însă, chestiuni care erau puse mereu pe ultimele locuri în grila de priorităţi, încep sa apară în prim plan cu frecvenţâ din ce în ce mai mare. Pentru noi, tipografii, una dintre acestea este, fără îndoială, pregatirea profesională a personalului din domeniul poligrafic. Economia de piaţă a adus în acest domeniu o dezvoltare explozivă; privatizarea unităţilor de stat a durat relativ puţin iar dinamica economică a fost una dintre cele mai înalte. Problematica utilării noilor imprimerii a ţinut capul de afiş câţiva ani buni: importuri masive şi redistribuiri complexe de utilaje si forţa de muncă, amenajări ori construcţii de spaţii de producţie, căutarea unor pieţe de desfacere, găsirea unor furnizori adecvaţi, etc. Forţa de muncă angrenată în domeniu a început să fie neândestulatoare mai ales datorită faptului că statul, ca fost proprietar de întreprinderi poligrafice, şi-a cam pierdut interesul în a pregati şi forma cadre într-un domeniu care nu mai era în proprietatea sa exclusivă. Vidul de oameni calificaţi, astfel creat, a absorbit o mare masă de angajaţi din cele mai diverse domenii (unele aflate într-un declin vizibil). Reconversia profesională a ţinut mai mult de bunavoinţa personală a individului de a se familiariza cu o nouă meserie decât de posibilitaţile de pregătire oferite de către firmele spre care au migrat. Acest lucru a demonstrat că dezvoltarea ori avântul unei ramuri economice rentabile şi dinamice poate ţine locul unor vaste programe de reconversie profesională concepute la nivel global şi în care se alocă adeseori fonduri substanţiale. Cu alte cuvinte, sprijinind ceea ce este rentabil şi dinamic la un moment dat rezolvi, indirect, problemele zonelor mai puţin rentabile ori total nerentabile într-un anume stadiu evolutiv. Înclin să cred că în acest timp fiecare tipografie a fost, mai mult sau mai puţin, o şcoală înfiinţată ad-hoc si subvenţionată de către fiecare conducator în parte. Soluţiile temporare au însă limitele lor. “Învâţarea dupa ureche” ca şi “furtul meseriei” sunt două noţiuni care ţin mai mult de folclor decât de criterii de performanţă şi competitivitate. Lipsa unei pregătiri teoretice, interpătrunsă de o practică adecvată, cel puţin la nivel de principii si soluţii tehnice, duce - ca sa folosesc un eufemism - la necesitatea inventării roţii de fiecare dată. Într-o lume în care dezvoltarea tehnologică are un ritm extrem de rapid, timpul de reacţie este un element determinant. (va urma) |
